marți, 11 septembrie 2012

Supa de pui cu galuste



Ingrediente:
-4 pulpe superioare de pui 
-2 morcovi
-o radacina patrunjel
-o radacina telina
-1 ou
-2 cepe
-3-4 linguri gris
-o lingurita ulei
-patrunjel verde
-sare


Mod de preparare supa:
Daca va doriti nu numai o supa gustoasa ci si o supa limpede este necesar sa respectati cateva reguli de baza:
-supa se fierbe la foc mic
-se pune puiul la fiert in apa rece
-se spumeaza supa
-se strecoara supa la final

Se spala pulpele de pui si se pun la fiert la foc mic in apa rece. 
Se curata zarzavatul, se spala si se taie in bucati medii.


Se pun la fiert la foc mic intr-un vas separat. Se spumeaza des cu o lingura/paleta cu gauri pana cand nu se mai formeaza spuma. La final se strecoara supa turnandu-se in vasul cu zarzavaturile. Se adauga si pulpele de pui.
  
Mod de preparare galuste:
Intr-un castron se sparge oul si se bate cu putina sare si ulei. Se adauga cate o lingura de gris si se amesteca bine dupa fiecare. Amestecul final trebuie sa nu fie foarte tare dar nici sa nu curga de pe lingura. Este de preferat sa se lase compozitia sa se odihneasca cateva minute astfel incat grisul sa absoarba lichidul. Daca amestecul este prea moale se mai adauga gris.


Se inmoaie o lingura in supa fierbinte pentru 3-4 secunde, se ia aluatul cu ea si se reintroduce lingura in supa pana cand galusca se desprinde de pe ea. Daca galusca se imprastie se mai adauga gris.
In momentul in care se introduc galustele in supa aceasta nu trebuie sa clocoteasca caci astfel galustele se vor imprastia.
Dupa ce s-a epuizat toata compozitia se acopera oala cu un capac si se lasa sa fiarba la foc mic pentru inca 10 minute.

Supa se asezoneaza cu patrunjel verde tocat marunt.


 O supica tare buna!


Sa aveti pofta!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu